PortalulTauTV are nevoie de DONATII!! Puteti dona de la 2euro/10lei!

In 1942 din filmul Marea hoinareala – La grande vadrouille online subtitrat, nemtii prabusesc un avion peste Paris. Echipajul avionului se salveaza cu ajutorul parasutelor. Cativa cetateni francezi, foarte amabili ii ajuta sa treaca granita inspre partea de sud a Frantei. Aventuri incredibile ce va vor tine cu siguranta in fata televizorului.

Un bombardier britanic este doborât deasupra Parisului de artileria antiaeriană germană, iar cei trei piloți se parașutează, urmând să se reîntâlnească pentru a trece în zona liberă. Unul nimerește pe schela unui zugrav (Bourvil), altul pe acoperișul Operei și este adăpostit de dirijor (Louis de Funès), iar al treilea în bazinul cu apă al focilor de la Grădina Zoologică. Francezii încearcă să-i ajute să treacă în zona liberă, dar drumul se dovedește plin de capcane.

Învinși de nemți în cel de-al doilea război mondial, francezii au transformat umilința ocupației naziste într-un haz de necaz pe care l-au transpus cu multă vervă satirică pe ecranul de cinema. Astfel, dacă nemții i-au învins pe francezi în luptele clasice, au pierdut categoric în lupta cu umorul franțuzesc, fiind ridiculizați pentru posteritate.

Marea hoinareala - La grande vadrouille (1966) Online Subtitrat in Romana


Regia: Gérard Oury
Actori: Bourvil, Louis de Funès, Claudio Brook
An: 1966
Gen: Aventura, Comedie, Razboi
IMDB: 8.0


La grande vadrouille (1966) Online Subtitrat


Trailer